To Do List For Summer: Cris Smile


          Tot ce îmi doresc pentru noul an este să scap de durerea asta cumplită de măsea!
          Da, se întâmpla chiar în Ajunul Anului Nou! Durerea de dinți nu ține cont de sărbători, zile calendaristice sau ore din zi și din noapte. Atunci când se declanșează, nimic din lumea asta nu te poate face să o ignori! Unde mai pui faptul că mă pricopsisem și cu o varicelă de toată frumusețea, menită să completeze pe deplin tabloul sărbătorilor mele de iarnă. Excluzând faptul că în acea perioadă toate cabinetele și clinicile dentare erau închise, nu putem ieși din casă datorită faptului că varicela este o boală infecto-contagioasă, necesitând tratament la domiciliu. Așa că, la durerea mea de măsea, s-au mai adăugat aleatoriu și puțină febră, asezonată cu o erupție cutanată, ce nu-mi dădea deloc astâmpăr, astfel încât puteam alege lejer de ce să mă vait mai întâi. Țin minte că primeam mesaje cu diverse urări, pline de sănătate, dar nici unul nu avea puterea empirică de a mă scoate din încrâncenata mea durere! Dacă pentru unii ora 12:00 era un motiv de bucurie că a mai trecut un an, pentru mine era o bucurie imensă că a mai trecut o zi și în curând varicela mi se va estompa, iar ușile unui minunat cabinet medical dentar se vor deschide pentru mine, reușind să mă scape de toată durerea și chinul îndurat! Atunci mi-am promis solemn că nu voi mai lăsa nicicând să mi se întâmple una ca asta! Îmi programasem concediul de sărbători, petrecerea de Anul Nou, dar macazul organizărilor mele a fost schimbat într-o secundă într-o direcție pe care nu o anticipasem nici măcar în coșmarurile mele cele mai negre.


          Asta pățești dacă faci ca mine și amâni vizita la un medic dentist!
          Știu că oricât ai fi de puternic(ă),  de cele mai multe ori, ți-e frică, dar să-ți mărturisesc un lucru: teama ta e nefondată. În primul rând, cuvântul FEAR (teamă) provine din False Expectations About Reality (Așteptări false despre realitate). Fii sincer(ă) cu tine o secundă! Ce preferi: să treci prin chinuitoarele dureri de dinți sau să-ți înfrunți temerile nefondate? În al doilea rând, trăim într-o lume supertehnologizată, în care serviciul medical dentar ține pasul, reușind să ofere servicii de calitate, noninvazive, în funcție de cât interes manifești tu pentru sănătatea dinților tăi!
          Sfatul meu este să-ți cauți un cabinet profesionist dentar, dar mai ales un medic excelent cu care să emapatizezi perfect. Dacă ar fi să mă întrebi pe mine ce prefer, eu aș alege serviciile oferite de clinica de stomatologie Cris Smile. Decizia mea e justificată datorită faptului că mi-am stabilit niște criterii de departajare, iar această clinică excelează la următorele capitole:
1.     Tratamente dentare profesioniste complete
Gama de tratamente oferite acoperă un spectru larg, reușind aici să-ți rezolvi probleme legate de ortodonție, implantologie, stomatologie copii, restaurări dentare, profilaxie dentară, endodonție, estetică dentară, parodontologie, chirurgie dentară și estetică facială
2.    Doctor empatic cu pacienții săi
Clinica dispune de un personal competent, bine pregătit și specializat în spectrul larg al domeniului stomatologic, ce și-au propus dincolo de profesionalism să creadă cu tărie în puterea dialogului, dând dovadă de curaj, empatie, respect și răbdare.


3.    Prețuri foarte bune
    Apreciez extrem de mult faptul că site-ul clinicii este extrem de fiabil, putând naviga liniștit online și afla, în același timp, prețurile practicate de clinică. Ca să vă faceți o idee despre ce vorbesc:
·        Aparat dentar fix metalic / 1 arcadă -1700 ron
·        Aparat dentar Safir fix/arcadă -2700 ron
·        Detrartaj+periaj profesional ambele arcade-150ron
·        Coroană dentară zirconiu-690 ron
·        Plata până la 12 rate fără dobândă
Ofertele speciale sunt multiple, în funcție de necesitatea și sănătatea dentară a fiecăruia. Mai multe amănunte puteți afla de pe site-ul clinicii.
4.   Servicii medicale de calitate.
Pentru a argumenta calitatea serviciilor medicale furnizate de clinică, îndrăznesc să exemplific două din tratamentele oferite, restul rămânând să le descoperiți voi pe parcurs,  când veți călca pragul clinicii Cris Smile.
·        Semnificativ în balanța deciziilor mele mi se pare faptul că în această clinică se pot realiza tratamente ortodontice, care pentru mine recunosc că au fost o problemă în trecut. Gama de aparate recomandate de către medicii specialiști în ortodonție este variată, putând alege cu ușurință modelul de aparat dentar, care ți se potrivește: Incognito, fix ceramic, fix metalic, safir, mobil, lingual STB sau invizibil Orthocaps.

·        Extrem de util consider faptul că înainte de a-ți exprima opțiunea, pe site-ul clinicii sunt prezentate într-un mod transparent avantajele și dezavantajele fiecărui aparat. Decizia finală îți aparține în totalitate, dar nu uita să iei în calcul și sfatul medicilor specialiști!
·       Un plus îl consider faptul că prețul serviciilor clinicii și al aparatelor sunt afișate pe fiecare categorie în parte, astfel încât fiecare pacient își poate realiza singur un calcul total estimativ, având posibilitatea de a-și organiza propriile cheltuieli.

Dacă nu ai făcut niciodată un detartraj, pe site-ul clinicii sunt prezentate detailat: modalitatea de realizare a procedeului, factorii ce favorizează depunerea plăcii bacteriene, recomandări, precum și lista tarifelor practicate de clinică. Altfel spus, primești răspunsuri la toate întrebările care te-au frământat până acum și nu ai avut unde să găsești un răspuns profesional și extrem de bine sintetizat. Nu este cazul să-ți faci nicio problemă, deoarece detartrajul se realizează delicat, cu ajutorul celor mai performante instrumente cu ultrasunete, fapt ce garantează clienților servicii de calitate.

5.     Modalitatea facilă de a intra în contact prin telefon, e-mail, pagină de socializare, dar mai ales prin miniconsultație online cu personalul clinicii Cris Smile. Pur și simplu trimiți mesajul cu tratamentul dentar solicitat pe site-ul lor, iar ei îți vor răspunde în timp util.


Acum că ai aflat părerea mea, ca să nu pățești ca mine, programează-ți, în afară de concediul mult dorit, și următoarea întâlnire cu medicul dentist! Nu uita să-mi scrii părerea ta despre Cris Smile!

Credit foto: Cris Smile.ro













Comments

Popular Posts