Mulțumesc LivrareFloriBucuresti.ro!

Cum ar fi să ne putem dărui flori în fiecare zi, sărbătorind viața? Cum ar fi să încercăm să-i facem pe alții fericiți dăruindu-le flori? Dar să le dăruim celor dragi flori spunându-le un simplu: „Mulțumesc!”. Dacă am încerca dăruirea florilor surpriză prin livrare la domiciliu?
Ați încercat măcar una din toate aceste variante?
Eu da. Am trăit un astfel de sentiment și l-am dăruit mai departe.Nu încercați să-l tineți pentru voi, încolțește mult mai frumos în sufletul vostru dăruindu-l!
Mi-aduc aminte cum am descoperit livrarea de flori la domiciliu. Soneria își făcea datoria de a mă anunța că cineva este la ușă, dar eu eram  adânc implicată în factori organizatorici adiacenți aniversării mele de peste câteva zile. Perfecționistă din fire, totul trebuia încheiat în termen, pentru a-mi face timp de sărbătorirea momentului. O  singură dată pe an. Preconcepută idee!
Sunetul soneriei mă făcea însă să anticipez o pauză în vâltoarea agitației create. Am deschis. Un buchet imens de trandafiri albi îmi acapara intrarea, alaturi de un zâmbet sincer. Pentru câteva secunde am fost pironită locului, neștiind care este sentimentul ce mă domina în acele momente. Secundele mi-au parut minute în șir, oferindu-mi instant luxul de trece prin filtrul gândirii zeci de senzații și amintiri demult uitate.
Albul curat al trandafirilor mi-a străfulgerat privirea amintindu-mi că sunt florile mele preferate din copilărie, de minutele în șir ce le petreceam în grădina bunicii citind legendele trandafirului alb cu zeița florilor Chloris, de Confucius și grădina sa de trandafiri și mulți alți eroi ce-mi clădiseră principii solide despre perfecțiunea vieții.
Simplitatea lor mă reîntorcea cu gândul în timp, la frumusețea lucrurilor simple de care ar fi trebuit să mă bucur în fiecare secundă, așa cum îmi promisesem de mult. Uitasem. Uitasem că a te bucura de ziua de aniversare nu necesită fast, ci gesturi mărunte de conștientizare a frumuseței existenței tale alături de cei dragi și sinceri în jurul tău. Uitasem că vârsta e doar un număr și tot ce contează e mulțumirea ta sufletească, reflectând experiența ta în școala vieții. Cu cât ești mai mulțumit de sine, cu atât ești mai aproape de cunoașterea adevărului în viață. Uitasem că dincolo de diplome, funcții, suntem cu toții oameni și știm să apreciem arta trăirii vieții prin lucruri mărunte. Toate acestea le-am redescoperit în câteva secunde, în fața unui buchet de trandafiri albi.

Am ridicat capul și am văzut un domn ce mă privea zâmbind.
„La mulți ani din partea livrari flori în Bucuresti și expeditorului acestui frumos buchet, al cărui mister îl veți elucida prin felicitarea din buchet!”
„Mulțumesc” am îngăimat ușor confuză. Am mirosit trandafirii. Un miros proaspăt, curat mi-a invadat simțurile și mi-a reamintit că ar fi trebuit să privesc și să miros în fiecare zi un parfum real al vieții, o floare. Mi-a reamintit că uneori un gest valorează cât o mie de cuvinte. Am deschis plicul. Cu litere simple și frumos caligrafiate era scris: „La mulți ani suflet frumos! Mulțumesc că exiști și să nu uiți niciodată să fii tu, pentru că ne faci viața mai frumoasă!” Am zâmbit.
 L-am privit cum se îndepărta pe acel domn și mi-am dat seama că una din cele mai frumoase meserii este curier flori la domiciliu. Sentimentul ce-l primești e minunat! Nu cunoști persoana respectivă, nu știi care este starea ei de spirit, dar reușești să creezi energie pozitivă. Florile au menirea de a ne face mai buni și mai optimiști. A fost pentru mine o lecție de viață, pe care am reușit să mi-o însușesc în câteva secunde în fața unei uși, cu ajutorul trandafirilor și modului lor inedit de livrare.
De atunci pentru mine comandarea florilor online cu livrare la domiciliu sau birou a devenit o obișnuință.V-ati gândit vreodată cât de mult valorează gestul vostru de a dărui? Nu doar când conduita evenimentului o cere, ci și în momente diametral opuse. Iubesc ca oamenii să trăiască acest sentiment al surprizei cu flori. E însutit de frumos, mai ales că l-ai trăit și tu să vezi oameni zâmbind, iar timpul să se oprească în loc pentru câteva secunde cu cele mai frumoase amintiri. Femeile sunt diferite precum florile. Tăcute, dar emanând parfumul frumuseții ne pot învăța oricănd definiția feminității având caractere, temperamente, visuri diferite. Consider că alegerea buchetului dăruit trebuie să-i reflecte personalitatea și caracterul. Ar trebui să învățăm cum și ce flori să dăruim. Mesajul lor poate valora mai mult decât poți crede tu. Și dacă simțim că nu ne iese, apelăm la profesioniști. Ei știu cum să ne facă viața mai frumoasă! Mulțumesc LivrareFloriBucuresti.ro!
Acest articol a fost scris pentru Proba 10. Buchete surpriză! Flori livrate acasă sau la birou!

Comments

Popular Posts