Consumul energetic redus generează energie pozitivă!

Îmbunătățirea calității noastre existențiale consider că trebuie făcută ținând cont de diverși factori, nu doar de cei personali. Prioritar ar fi faptul că trăim într-un mediu în continuă schimbare. Utilizarea eficientă a resurselor reprezintă o acțiune de o importanță actuală, cu efecte ulterioare pozitive, generând un viitor prosper generațiilor următoare. Moderația și eficiența ar trebui să fie cuvinte-cheie care să se regăsească în oricare din acțiunile noastre zilnice. Efortul fiecăruia poate părea infim acum, dar realizat pe termen îndelungat, poate ajuta substanțial.
 Unul din cele mai importante elemente ale acestei ecuații îl consider a fi optimizarea energetică a locuinței.
Avantaje? Reducerea pierderilor de energie termică determină implicit protejarea mediului înconjurător, reducerea consumului energetic, dar și a facturilor personale. Dacă ți-am stârnit măcar un pic interesul, indiferent dacă locuiești la casă sau la bloc sau îți dorești eficientizarea energetică a apartamentului tău, primul sfat ar fi apelarea la specialiștii în domeniu. Realizarea unor lucrări eficiente, documentate, la un preț accesibil oricărui buzunar, trebuie să aibă ca rezultat asigurarea confortului termic scontat dar și obtinerea cerficatului energetic.  Alături de celelalte aspecte pozitive, necesitatea deținerii lui, conform legii Legea 159 /2013, care modifica Legea nr. 372/2005, este obligatorie în încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.
Indicat este faptul că, dacă te-ai hotărât pentru izolarea  termice exterioară a pereților, să o realizezi folosind produse calitative care să asigură confortul termic estimat. De aceea, înainte de începerea lucrărilor de reabilitatre termică este indicat efectuarea unui audit energetic.
Avantaje? Este o procedură care te scutește de timp, bani și efectele secundare nedorite ale lucrării finalizate de reabilitare. În urma analizei individuale a locuinței se recomandă soluția optimă concretizată într-un raport variat, de unde îți poți alege varianta proprie adecvată din punct de vedere financiar. Dacă prezintă importanță pentru cititor, eu prefer izolarea termică exterioară cu vată bazaltică deoarece nu corodează, asigură confortul termic optim pe timpul verii menținând răcoarea în casă vara și căldura iarna. Protecția fonică durabilă nu poluează absolut deloc mediul înconjurător, ceea ce pentru mine reprezintă un factor extrem de important. Trebuie însă să știi că toate acestea dau randamentul scontat atunci când sunt realizate prin documentare prealabilă și avizate de profesioniști în domeniu.
Indiferent de sursa lor de finanțare, personală sau fonduri europene, lucrările trebuiesc finalizate prin obținerea unui certificat energetic, valabil 10 ani, ce îți oferă calificative energetice. Acestea variază de la G către A (cel mai redus consum).
Un studiu efectuat recent a confirmat statistic faptul că 20% din energia termică a casei noastre se poate pierde prin tocul ușilor geamurilor și acoperiș. Așadar o mare atenție am acordat etanșării și izolării optime ale acestor verigi slabe în acțiunea mea de izolare termică corespunzătoare, prin apelarea la experți în termografie.
Avantaje? Scanarea locuinței cu camera de termoviziune permite identificarea zonelor cu pierderi de căldură, conductelor înfundate, infiltrațiilor excesive de aer, problemelor constructive. Cel mai important element al expertizei termografice și nu cel din urmă este reducerea facturilor și un confort termic optim.
În acțiunea noastră de eficientizare, totul are o logică aparte și consider că ar trebui să acordăm importanță fiecare acțiuni întreprinsă în acest sens. Un alt exemplu de reducere al energiei termice pe care l-am ales a fost modul în care am decorat casa. Drept urmare, consider că ar fi indicat ca obiectele de mobilier să nu fie așezate în  fața și imediata apropiere a caloriferelor pentru a nu le obstrucționa randametul energetic scontat. De asemenea, utilizarea becurilor economice în iluminatul locuinței și electrocasnicelor din gama claselor superioare de consum, au sporit efortul meu de îmbunătățire a performanțelor energetice.
Toate acestea se află într-un circuit continuu, cu rezultate concrete și satisfacție garantată.  Conștient sau nu, protejezi mediul înconjurător, realizezi confortul locuinței proprii și ai parte de stabilitate financiară. Sunt acțiuni care au un mare impact social actual, dar și pentru generațiile viitoare. Reducând consumul energetic oferi șansa unui viitor mai bun! Nu sunt teorii, ci noțiuni conștientizate prin experiențe avute în țări ce au făcut un adevărat cult pentru eficientizarea energiei termice.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog Spring 2016.

Comments

Popular Posts