Simte pulsul naturii!

„E din lemn! Nu pot să cred! N-am mai văzut așa ceva! Ce tare!”
„Da, da se poartă! Am vazut eu la o tipă cool și mi-am luat și eu de pe www.plantwear.ro!spuse domnișoara în timp ce flutura exaltată ceasul în fața mea. Privindu-l, am avut acel sentiment pe care ți-l oferă întoarcerea la radacini în natură. Întoarcerea la simplu, autentic ce îți provoacă o reală emoție. Nu o consideram o indiscreție, dar fără să vreau am auzit frântura de conversație dintre cei doi tineri. Erau în fața mea la o coadă interminabilă ce avea să dureze cel puțin trei sferturi de oră, chiar dacă era un eveniment cultural. Lumea era degajată și într-o liniște autentică  aștepta.

Mă uitam pe telefonul mobil. Mi-a plăcut sentimentul pe care l-am avut când am privit ceasul domnișoarei. Scriu numele site-ului. De multe ori când merg la munte îmi place să simt mirosul de lemn proaspăt mângâiat de ploaie. Acum am aceeași senzație, mă duce departe în natură bucurându-mă de soare. Îl pot privi cu seninătate, deoarece am ochelarii fini cu rame de lemn.
Se spune că dacă imbratisezi trunchiul copacului capeți multă energie pozitivă. Dar dacă îți îmbrățișează el mâna prin intermediul unei ceas din lemn pe care să îl porți zi de zi?
   
Nu trebuie sa fii expert feng-shui ca să simți pulsul naturii ce respiră. Trăim într-o mare agitație, având tendința de articializa totul, însă lemnul ne reamintește de simplitate  și viață. Mi-aduc aminte că bunicii, când se năștea un membru în familia noastră, plantau un copac ca să-l apere pe noul venit și să-i dăruiască din forțele sale vitale. Mai târziu, un obicei asemănător l-am descoperit și la vechii egipteni ce purtau la gât amulete din lemn, protejându-i de necazuri, hrănindu-le corpurile cu energie, tratându-i energetic. Mă întreb când am uitat oare să mai iubim natura? Ori poate timpul nu ne mai permite să facem zilnic o plimbare prin pădure?
         „Biletul dumneavoastră, vă rog!”aud o voce bărbătească.
      Tresar. Am ajuns deja în față. Când oare a trecut o oră? Să fie efectul ceasului sau a ochelarilor de lemn?

Comments

Popular Posts